Vizita la Aurora

Ieri, vineri 3 decembrie, s-a concretizat prima actiune a grupului nostru. Jucariile pe care le-am cumparat luni seara le-am dus copiilor din centru ieri dimineata.

Ne-am intalnit la 8.45 (aproximativ ) la Foisor, si am purces spre Centrul Aurora, care se afla la circa 10-15 minute de mers pe jos. Grupul de interventie, 3 membri: Cristina Eliza Dumitru, Alex Bacica si subsemnatul.

O data intrati pe usa centrului am fost, bineinteles, intampinati cu zambete din toate partile, dupa obiceiul locului. De data asta, insa, spre deosebire de prima vizita sau de sesiunea de cumparaturi de luni seara, copiii erau si ei acolo. Doamna Sanda Lepoiev, care ne-a luat in primire de la intrare si care a fost amfitrioana noastra pe toata durata vizitei, ne-a explicat ca, din cauza conjuncturii calendaristice sunt prezenti mai putini copiii decat de obicei. In cele doua clase ale centrului erau cinci copii, aproximativ jumatate din capacitatea standard. O sa vi-i prezint pe rand, asa cum i-am retinut eu.

Cristi e un baiat de 9 ani, grasunel si foarte vesel, pupacios si pus pe shotii. Pentru ca se poate deplasa singur cu scaunul, Cristi trebuie supravegheat mai atent decat ceilalti. Cand ne-am apucat sa impodobim bradul, Cristi a fost foarte ascultator si dispus sa participe cu placere si la asta. Dar cand a trebuit sa ne mutam in cealalta clasa, fata lui Cristi s-a luminat in momentul in care mi-a aratat cum i se deblocheaza scaunul cu rotile. Iar cele 3 ture de hol pe care le-am facut cu caruciorul si opririle cu frana de mana ne-au imprietenit definitiv. Lui Cristi ii place sa se plimbe, se vede placerea pe fata lui atunci cand se plimba cu caruciorul. Sper ca intr-o buna zi Cristi sa poata alerga fara sa mai aiba nevoie de carucior. Cristi are si dificultati de vorbire si isi pronunta numele “Cici”, dar face progrese semnificative de la o saptamana la alta. Si e foarte marinimos si iubitor, ii place sa imparta totul cu ceilalti si sa ofere cadouri. Doar ca, datorita dorintei lui de a fi tot timpul in miscare, trebuie supravegheat atent.

Pe Sebastian (Sebi) l-am gasit in clasa cu Cristi si Georgeta, langa bradutul alb. Nu se stie de ce, dar Sebastian era putin suparat astazi. Nu voia sa vorbeasca cu noi, nu voia sa participe la activitatile clasei, dar s-a incalzit in momentul in care ne-am mutat cu totii intr-o clasa, si ne-am imprietenit definitiv in momentul in care am cantat la tamburina. Clopoteii nu l-au incantat prea mult pe Sebi, dar cu tamburina am reusit sa creem un ritm, iar asta i-a placut foarte mult. Cand ne-am despartit, mi-a zambit cu acel zambet de copil despre care stii ca n-are cum sa fie fals. Copiii nu stiu sa zambeasca fals.

Cu Georgeta, eu unul cred ca am stat cel mai putin de vorba. Cristina si Alex au stat de vorba cu ea ceva mai mult, ei ar putea sa povesteasca ceva mai multe despre Getuta. Getuta mai are o surioara, din pacate chiar mai grav afectata de infirmitate motorie-cerebrala (IMC), problema pe care o au toti copiii din centru.

Maria e o fetita extraordinara, de 7 ani si jumatate, care vorbeste corect si stie deja sa scrie si sa citeasca. Ne-am uitat peste desenele Mariei si peste exercitiile ei de grafie, iar unele dintre ele arata mai bine decat ce faceam eu la varsta ei. E insa greu pentru Maria sa scrie cu cerneala pe hartie, asa ca foloseste litere magnetice si tabla de lemn. Deocamdata.

Maria a trecut foarte de curand printr-o operatie de maduva foarte complicata si care e disponibila doar de curand in Romania. Ne-a spus ca a fost foarte curajoasa, si a incurajat-o si pe mama ei sa fie la fel. Acum, Maria era bucuroasa ca operatia a reusit si ca picioarele nu-i mai sunt la fel de rigide ca inainte.

Luana

Luana este cu aproximativ sase luni mai mica decat Maria, dar “se da mai mica”, dupa cum ni s-a spus. Incurajata de operatia Mariei, Luana a spus ca vrea sa faca si ea acelasi lucru. Asa ca Maria, de 7 ani si jumatate, si Luana, de 7 ani, discuta intre ele in clasa despre operatii de maduva. Desi isi creeaza o imagine de alintata, Luana isi face foarte usor prieteni. Am constatat asta citind o serie de scrisori ale unor copii de la Scoala 196 Federico Garcia Lorca, scrisori in care acestia povesteau vizita pe care au primit-o de la copiii centrului Aurora. Un pasaj mi-a atras in mod deosebit atentia: “mie mi-a placut de o fata pe nume Luana”, scria un tanar inca in ciclul primar de invatamant. Asa deci…

Prima parte a actiunii, asadar, trebuia sa fie impodobitul bradului, dar “impodobit” e un cuvant pretentios pentru felul in care aratau bradutii cand am plecat noi de acolo. Greul a picat, evident, tot pe doamnele invatatoare. In timpul asta, noi am urcat in biroul doamnei directoare. Dupa cateva minute de vorba cu doamna Eugenia Lica, am renuntat la ideea cu cre ajunsesem, aceea de a-i lua un interviu. Doamna Eugenia ne-a raspuns oricum la toate intrebarile de dinainte sa i le spunem. Vom pune intr-un articol separat lamuririle dansei, sau macar cat am retinut noi din ele.

Ne-am intors apoi jos, la copii, pentru punctul culminant al vizitei noastre, distribuirea cadourilor. Iar momentul asta a fost foarte concludent pentru caracterul fiecaruia dintre cei 5 pui de oameni. Georgeta s-a luminat la clopotei, Sebi n-a vrut sa zambeasca nimanui pana n-am inceput sa cantam din tamburina. Luana a desfacut elefantii si pestii si incerca sa-i aranjeze intr-o ordine a ei, in care importante era armoniile de culoare. Elefantul albastru langa elefantul albastru si elefantul rosu langa elefantul rosu, indiferent de locurile lor de drept. Maria, de cum am desfacut cutia cu litere, a luat tablita si si-a scris numele. Cat despre Cristi, el devine foarte afectuos in preajma jucariilor. Dupa ce a pupat pe rand elefanteii si pestii Luanei, Cristi a luat trenuletul care i-a revenit si a inceput sa pupe, vagon cu vagon, toate animalutele.

In ciuda insistentelor doamnei directoare, noi n-am mai putut ramane sa-i cunoastem si pe copiii de dupa-amiaza, dar am promis ca ne vom intoarce in centru, si vrem sa ne tinem de promisiune. In primul rand pentru ca ne-a placut.

Am incercat, pe cat posibil, sa ma abtin de la a povesti lucrurile care s-au petrecut inlauntrul meu in vizita de la Aurora. Mi se pare inutil si nu cred c-as putea descrie ceva cu prea multa acuratete. Au fost sentimente pe care nu le-am mai simtit niciodata, stari prin care n-am mai trecut niciodata si pe care inca nu le inteleg pe deplin.

Am incercat sa nu-mi fac nici un fel de asteptari, dar starea pe care am simtit-o, atat in centru cat si dupa ce am plecat a fost de… bucurie. Bucuria de a fi impreuna, bucuria de a socializa, bucuria de a veni la scoala, placerea de a ne juca si exuberanta copilariei, asta mi-au transmis Getuta, Luana, Maria, Cristi si Sebi. Sigur, copiii astia sunt imobilizati in scaune cu rotile si fixati cu centuri de siguranta, au defecte de vorbire si nu-si pot controla membrele. Dar astea sunt detalii.

Am pus pe facebook pozele de la vizita: http://www.facebook.com/album.php?aid=49553&id=170737172942527

Daca vreti sa vedeti cum e de fapt la Centrul de zi Aurora, puteti oricand sa sunati la 021/3224818 sau 021/3202874 si sa stabiliti o vizita. Trebuie sa duceti doar un zambet, si veti fi oricand primiti cu bratele deschise. Iar eu va recomand calduros s-o faceti.