Multi dintre voi nu stiu, dar am promis ca o sa scriu si in final am scris. Despre ce? Despre cea de-a cincea initiativa Imparte Bucurie, sau cum ii place lui Leo s-o scurteze – IB5, la care am luat parte cu bucurie sambata, 20 august.
Totul a inceput dis-dimineata cand m-am intalnit cu Leo si Cristina la Gara de Nord si, in mod mai mult sau mai putin intamplator, am reusit sa ratam microbuzul de Vizuresti, al carui orar ramane in continuare un mister. 
Cum microbuzele de Targoviste nu mai conteneau sa treaca la mai putin de jumatate de ora distanta, am luat decizia, deja evidenta de la o anumita ora, de a ne intalni cu grupul de copii direct la fata locului. Zis si facut!
Cand ne-am alaturat copiilor in Targoviste se facuse deja ora zece. De primit ne-au primit cu Bucurie, dar la acea ora inca isi pastrau acea timiditate amestecata cu bun simt cu care te intampina de regula copiii crescuti la tara, carora pe deasupra li se mai si spune in prealabil ca vor veni niste oameni de la Bucuresti si trebuie sa se poarte frumos, pentru ca altfel alta data nu mai vin la ei. Dar era clar ca abia asteptau sa ne cunoastem mai bine si sa spargem gheata. Ceea ce s-a si intamplat intr-un timp destul de scurt, ca doar nu aveam toata viata la dispozitie…:)
Dar am luat-o usor. Inainte de a ajunge la Zoo, am zis ca ar fi frumos sa facem o scurta plimbare prin parc. Cei mari i-au luat de mana pe cei mici si primii pasi au fost facuti. Plimbarea s-a prelungit un pic, in mod mai mult sau mai putin neasteptat, cand copiii au descoperit un spatiu de joaca si s-au instalat aproape instantaneu in leagane si toate cele. Asa ca nu am avut decat sa ne oprim si sa le facem placerea… doar eram in excursie!
La Zoo, succesul cel mai mare l-au avut reptilele, urmate de maimutele mari amatoare de seminte (acum m-am convins cu ochii mei, chiar mananca doar miezul!) si cred ca de feline si ursi. Cam asa am inregistrat eu clasamentul prin ochiii micutilor.
A urmat apoi o pauza de joaca, mancare si iar joaca, moment in care orice bariere de comunicare au fost date la o parte si copiii au decis ca era cazul sa spargem gheata. E drept, toata excursia am fost cand ‘Oana‘, cand ‘doamna‘, dar fiecare apelativ a avut farmecul lui la momentul lui.
La ultima oprire, Manastirea Dealu, punctele de atractie au fost reprezentate de terasa manastirii cu minunata panorama a orasului si de curtea interioara frumos amenajata ca loc potrivit pentru o sumedenie de poze, unde toata lumea poza pe toata lumea cu ce aparat se nimerea.:)
Finalul excursiei a fost marcat de o pauza de inghetata pe gardul primitor al manastirii, urmata de o balaceala de vara la cismeaua din parcul orasului, care a atras dupa sine mustruluiala doamnei invatatoare, dar nu si consecinte grave asupra dispozitiei pentru joaca a copiilor.
Cam asta s-a intamplat pe scurt in excursia pentru care Imparte Bucurie a reusit sa puna mana de la mana pentru a face o bucurie copiilor din Vizuresti, ca o recompensa pentru participarea la cursurile de vara, organizate pro bono de doamna invatatoare Gina Basturescu in incercarea de a-i incuraja pe copiii cu situatii dificile sa continue scoala.
E drept, nu toti copiii veniti in excursie aveau situatii dificile acasa, unii dintre ei (mai maricei) fusesera voluntari pe perioada cursurilor de vara, insa multi dintre copii aveau situatii pe care se poate ca multi dintre noi, cei pierduti in jungla cotidiana, nici sa n-avem timp sa ni le imaginam. Povestile multora dintre ei le-am aflat din mers de la doamna invatatoare si de la Magda, doamna voluntara si plina de energie a scolii din Vizuresti, si din respect pentru copiii care nu au scos o vorba despre asta pe toata durata excursiei nu voi insira aici toate cele pe care le-am aflat despre ei.
Ceea ce trebuie sa ramana scris este ca voi, toti cei care v-ati respectat angajamentul luat in ziua in care ati dat like paginii Imparte Bucurie, le-ati facut acelor copii o mare Bucurie si cu asta le-ati luminat viata cel putin pentru o zi. Asa cum, cu totii, cei care am dat like acestei pagini, putem imparti multe Bucurii in jurul nostru cu un minim efort, o data pe luna.
Ba mai mult, cu o minima implicare, am putea face ca cel putin unele dintre initiative sa devina si sustenabile. Cum ar fi cazul copiilor de la Vizuresti, unde doamna invatatoare ne-a rugat sa-i scriem daca aflam de proiecte pe parte educationala sau sociala, in cadrul carora scoala sa se poata inscrie cu anumite activitati care sa-i ajute pe copii sa priveasca cu alti ochi catre viitor. Ei deja au un mic istoric in directia asta si exista o mare deschidere in continuare. Ca atare, e nevoie doar de un simplu mail pe adresa Imparte Bucurie pentru ca informatia sa ajunga unde trebuie si lucrurile sa inceapa sa se miste.
Cam asta am avut eu de asternut pe marginea IB5 si sper ca mi-a reusit. Singura invitatie pe care as dori sa o mai fac in incheiere ar fi la un mic exercitiu de constientizare, sa-i spunem, pentru cei care inca nu au inteles de ce fiecare Like la pagina Imparte Bucurie conteaza enorm de mult. Pentru asta va invit sa iesiti pe usa casei si sa incercati sa deveniti constienti de fiecare cinci lei care se duc aproape pe nimic in fiecare zi. Apoi, sa faceti un al doilea exercitiu, de data asta de constientizare a luminii pe care o pot produce cinci lei in viata umbrita de necazuri a unor oameni, in momentul in care mai mult de 300 de oameni se mobilizeaza o data pe luna pentru o cauza. Daca va mai ramane ceva energie dupa astea doua exercitii, imaginati-va atunci acea lumina cum se intoarce inzecit in propriile voastre vieti. Iar spunand asta, nu va invit la a darui plini de asteptari pentru propria persoana, pentru ca atunci nu s-ar mai numi daruire, ar exista un alt cuvant asternut aici… va invit sa realizati in interiorul vostru niste conexiuni minime. Cum bine au zis-o altii inaintea mea… MAKE THE CONNECTION.
Si…
Impartiti. Impartiti. Impartiti.
Cu drag,
Oana
